Bungee Jumping - săritură cu coarda elastică

Originile acestui sport extrem se găsesc undeva în arhipelagul Vanuatu din oceanul Pacific, unde se practicau aceste salturi ca un ritual prin care tinerii îşi dobândeau statutul de membri maturi şi activi ai comunităţii. Mai târziu în 1979, Bungee Jumping-ul începe să se practice ca un sport extrem. Primii care au trăit experienţa bungee au fost un grup de patru studenţi ai Oxford University Dangerous Sports Club care au sărit de pe Suspension Bridge -Bristol, Anglia.

 Prima instalaţie de Bungee Jumping a fost deschisă în Ohakune, Noua Zeelandă, nouă ani mai târziu. Iniţiatorii săi celebrul A.J. Hackett împreună cu Chris Allum au intuit succesul pe care îl poate avea un sport atât de accesibil şi spectaculos.

În România, prima săritură bungee a avut loc în 2000. S-a sărit de pe munţi, macarale şi mai nou se va sări şi de pe barajul Vidraru.

Promotorul acestui sport în România este Mihai Mindreanu şi echipa sa de operatori de salt: Bogdan Hudişteanu şi Costel Porumbel. Prin intermediul lor s-au efectuat până în prezent peste 2800 de salturi. Cele mai numeroase salturi bungee sunt cele de pe macara, deşi sportul se poate practica în orice condiţii. Se poate sări de pe turnuri, clădiri înalte, poduri şi chiar din baloane cu aer cald. Cea mai înaltă instalaţie bungee din România se află pe Transfăgărăşean şi măsoară 166 m.